Ce faci dacă ai găsit mașina inundată? Situații în care asigurarea auto acoperă pagubele

Autor: Radu Țuțulan 16 sept. 2024 Știri auto
Ce faci dacă ai găsit mașina inundată? Situații în care asigurarea auto acoperă pagubele

Din cauza ciclonului Boris, în mai multe zone ale țării râurile au ieșit din matcă. Apa a acoperit străzi, a luat mașini cu totul și a inundat numeroase vehicule. Iată în ce situații asigurarea auto acoperă astfel de pagube și ce trebuie să faci dacă ai găsit mașina inundată.

Furtunile din ultima perioadă au produs pagube importante în multe zone din țară, dar și din străinătate. În unele locuri a plouat în câteva ore cât în 3-4 luni.

În urma ploilor, numeroase străzi și gospodării au fost acoperite de ape, iar mașinile inundate sau luate cu totul de viituri.

Ce se întâmplă dacă mașina a fost inundată

Mașinile sunt concepute să poată circula fără probleme atunci când plouă. Capota previne infiltrarea apei în zona superioară a motorului, iar scutul ferește partea de jos a propulsorului de apă.

Dar, atunci când nivelul apei depășește jumătatea roților, încep să apară problemele. Apa intră la motor, pătrunde în sistemul de evacuare și poate ajunge chiar și la bateria mașinii.

Iar asta se poate întâmpla fie atunci când mașina e parcată, fie când circuli pe o stradă inundată.

Dacă motorul e oprit, poate fi evitată o daună totală. Chiar și în cazul în care apa pătrunde în camera de ardere, va putea fi eliminată.

Dar, din păcate, e probabil ca într-o astfel de situație să fie afectate alte componente.

De exemplu, sistemul electric sau bateria ar putea face scurtcircuit. De aceea, trebuie să cereți sprijinul unui mecanic și să verificați complet mașina, înainte de a o porni.

În situația în care apa a pătruns în motor când acesta era pornit, atunci problemele se agravează. Apare hidro-blocarea, ceea ce înseamnă că pistonul aflat în faza de compresie nu a putut face cursa completă din cauza apei, pe care nu a putut să o comprime.

În această situație, pot să apară următoarele avarii:

  • ruperea distribuției;
  • avarierea supapelor;
  • crăparea blocului motor.

Acest lichid nu are ce căuta nici măcar în jurul propulsorului, deci cu atât mai puțin în interior.

Din păcate, atunci când mașina e inundată, apa poate să ajungă și în uleiul de motor. Ceea ce va face ca lubrifierea motorului să nu se mai realizeze corespunzător. Iar asta duce la avarierea componentelor metalice din interiorul propulsorului.

Ce faci dacă ai găsit mașina inundată?

Dacă ai găsit mașina inundată, motorul nu trebuie pornit. Astfel, poate fi evitată o daună mai mare. Sunt mari șanse ca mașina să fie „salvată”, dacă sistemul electric și propulsorul nu sunt activate.

Așadar, dacă ai mașina inundată, trebuie să chemi o platformă pentru a o duce la un service specializat. Acolo, mecanicii vor curăța de apă tot blocul motor, vor înlocui toate componentele care au intrat în contact cu apa și se vor asigura că toată umezeala a fost îndepărtată. Abia apoi o vor porni.

Dar, dacă mașina s-a inundat în timp ce motorul era pornit, trebuie să oprești cât mai repede. Apoi, la fel, trebuie să o duci la un service specializat, cu ajutorul unei platforme.

Desigur, în ambele situații mașina poate fi „reparată” și pe loc. Dar, în general astfel de operațiuni durează destul de mult. De aceea, ar putea fi destul de greu să găsiți o firmă de depanări care să realizeze temeinic această intervenție la locul unde mașina a fost inundată.

Mare atenție! Faptul că motorul e repornit după ce a fost inundat nu înseamnă că ai scăpat de probleme. Multe daune apar la ceva timp după ce mașina a fost inundată

Poate fi evitată dauna totală?

Din păcate, chiar dacă motorul va fi curățat în detaliu, o mașină inundată va avea multiple alte probleme.

Cu timpul, vor apărea diverse zone de coroziune accentuată. Tapiseria și mocheta, cel mai probabil, se vor dezlipi.

Conexiunile sistemului electric vor fi afectate, se vor coroda și fie nu vor mai funcționa, fie ar putea face scurtcircuit.

De asemenea, apa poate afecta transmisia și toate componentele din zona motorului.

În aproape toate cazurile, o mașină inundată e declarată daună totală. Într-o astfel de situație, cel mai indicat e ca proprietarul să o caseze sau să o vândă pentru piese. Dar, samsarii profită de o astfel de situație. Cumpără o mașină inundată cu un preț foarte mic, o retușează, apoi o vând ca și când nu ar fi avut nicio problemă.

De aceea, înainte de a cumpăra o mașină, e recomandat să faceți o verificare a istoricului. Și, când o verificați, să cereți sprijinul unui specialist, care să vă facă o evaluare corectă. Un mecanic cu experiență va sesiza imediat semnele care indică faptul că o mașină a fost inundată.

Situații în care asigurarea auto acoperă pagubele produse de apă

Toate vehiculele care circulă pe drumurile publice sunt obligate să aibă asigurare RCA. Această asigurare auto obligatorie acoperă, însă, doar pagubele produse în urma unui accident de circulație.

Deținătorul poliței RCA nu va primi despăgubiri prin intermediul acestei asigurări dacă mașina sa a fost inundată.

În schimb, șoferii care au asigurare CASCO ce acoperă daunele produse de fenomene naturale, pot solicita despăgubiri. Astfel, pot primi contravaloarea estimată a reparațiilor. Sau, dacă vehiculul e considerat daună totală, va primi contravaloarea mașinii.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide